CFR dă lovitura, Dinamo se uită neputincioasă!** Ce jucător primește 1.5 milioane de euro ca să ‘uite’ de Craiova!

Redactor:
Daniel Lup
CFR dă lovitura, Dinamo se uită neputincioasă!** Ce jucător primește 1.5 milioane de euro ca să 'uite' de Craiova!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Clujenii au plătit tribut sezonul trecut prestațiilor slabe ale
lui Nuno Claro și Mincă, iar șefii au decis să transfere un portar.
Imediat după finalul sezonului, Paszkany a înaintat o ofertă de
500.000 de euro pentru Silviu Lung junior, dar Mititelu a declinat
propunerea. Ulterior, oficialii din Gruia s-au interesat de
Pantilimon (Timișoara) și Bornescu (Rapid), dar, din diverse
motive, nici aceste discuții nu s-au concretizat. Cum nici peste
hotare nu s-a găsit o soluție convenabilă, ba, mai mult, Claro și
Mincă, au apărat bine în amicale, șefii din Gruia au renunțat
temporar la idee. Aceasta a revenit însă pe tapet după decizia de
marți a Comitetului Executiv al FRF, care a dezafiliat
Universitatea Craiova. Cum în acest caz toți jucătorii „Științei”
devin liberi, președintele Iuliu Mureșan l-a sunat imediat pe
Silviu Lung junior și i-a propus un angajament pe patru ani, cu
opțiune din partea clubului pentru încă un an și cu un salariu
stagional de 240.000 de euro.

Dacă se concretizează, afacerea i-ar aduce portarului un
venit de 1,5 milioane de euro, incluzând aici și primele de meci și
de obiectiv. Oficialii din Gruia așteaptă un răspuns de la Lung
junior până săptămâna viitoare.

În același timp, CFR are și o variantă de rezervă. Aceasta se
numește Pantilimon, portar care mai are un sigur an de contract cu
Timișoara, iar dacă nici acesta nu va putea fi transferat, în
august CFR îl va aduce pe polonezul Pawel Kieszek, portar care se
află sub contract cu FC Porto.

23 de
partide
, toate ca integralist, a jucat Silviu Lung
junior în ultimul sezon pentru Universitatea Craiova

Silviu Lung jr este dorit și de Dinamo, însă e greu de crezut că
oferta din Ștefan cel Mare se poate ridica la nivelul celei venite
de la Cluj

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Sebastian Dobrincu a dat-o uitării pe Ioana Ignat și s-a lăsat anturat la prima strigare de „brunețica”
Sebastian Dobrincu a dat-o uitării pe Ioana Ignat și s-a lăsat anturat la prima strigare de „brunețica”
Au ajuns la un ACORD! Real Madrid nu stă pe gânduri și mai dă o lovitură pe piața transferurilor
Au ajuns la un ACORD! Real Madrid nu stă pe gânduri și mai dă o lovitură pe piața transferurilor
Getuța Sterp a răbufnit și ea la adresa Marei Bănică! Ce i-a transmis jurnalistei: „Să vezi ce bătaie de joc ți-ai făcut singură. Nu rămâne așa”
Getuța Sterp a răbufnit și ea la adresa Marei Bănică! Ce i-a transmis jurnalistei: „Să vezi ce bătaie de joc…
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Ce se întâmplă dacă pui o rolă de hârtie igienică în frigider. Trucul a devenit viral pe internet
Ce se întâmplă dacă pui o rolă de hârtie igienică în frigider. Trucul a devenit viral pe internet
Încă un deces neaşteptat în Generaţia de Aur. Rămânem fără valori
Încă un deces neaşteptat în Generaţia de Aur. Rămânem fără valori
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am certat urât cu soacră-mea aseară. Am vrut să-i fac un bine şi i-am zis că are ciorapii încreţiţi
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am certat urât cu soacră-mea aseară. Am vrut să-i fac un bine şi i-am zis că…
Fratele Raisei, fetița dispărută în Dolj și găsită moartă într-o râpă, a fost luat de urgenţă în plasament. Părinţii copilei erau datori la cămătari
Fratele Raisei, fetița dispărută în Dolj și găsită moartă într-o râpă, a fost luat de urgenţă în plasament. Părinţii copilei…
ERUPȚIE MONSTRU pe Soare! Radiații și PLASMĂ în drum spre Pământ
ERUPȚIE MONSTRU pe Soare! Radiații și PLASMĂ în drum spre Pământ
Cum a apărut, la 48 de ani, cea mai cunoscută amantă din România, ce a trăit 16 ani cu un milionar însurat! Imagini provocatoare
Cum a apărut, la 48 de ani, cea mai cunoscută amantă din România, ce a trăit 16 ani cu un…
Gabriela Lucuțar divorțează! Regina Întunericului și soțul ei au de împărțit o avere de 2,7 milioane de euro
Gabriela Lucuțar divorțează! Regina Întunericului și soțul ei au de împărțit o avere de 2,7 milioane de euro
Volodimir Zelenski, la un pas să fie ucis. A fost trădat. Cine plănuia să-l omoare
Volodimir Zelenski, la un pas să fie ucis. A fost trădat. Cine plănuia să-l omoare
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
Împărțeala banilor din drepturile TV arată cât valorează fotbalul nostru sărac: avem sumele exacte
Împărțeala banilor din drepturile TV arată cât valorează fotbalul nostru sărac: avem sumele exacte
Sorana Cîrstea a ratat la mustaţă calificarea în turul secund la Roland Garros
Sorana Cîrstea a ratat la mustaţă calificarea în turul secund la Roland Garros
S-a dus la RAR să înmatriculeze mașina dar a primit DOSAR PENAL
S-a dus la RAR să înmatriculeze mașina dar a primit DOSAR PENAL
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan Simion: „Pot arunca o privire?”
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan Simion: „Pot arunca o privire?”
×